Metropolis Film

Evenimente trecute


Kinodiseea

Taraf de Haidouks
Alexander Balanescu
Alexander Bălănescu


Concert Alexander Bălănescu

Partener media: Grupul Realitatea-Catavencu

Co-organizator: Institutul Cultural Roman

Sponsor principal: Orange

Sponsori: Arca East Invest, Hotel Rembrand

Parteneri ai evenimentului: Sky Europe, Libraria Carturesti

Concert de exceptie in peisajul muzical romanesc, evenimentul l-a pus sub lumina reflectoarelor Teatrului National pe unul dintre cei mai importanti violonisti ai momentului, artistul roman stabilit la Londra, Alexander Balanescu. Spectacol multimedia a continut cele mai cunoscute compozitii ale sale, cat si o serie de piese realizate de catre artist pentru coloana sonora a filmului "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii". Alaturi de Alexander Balanescu au fost invitati sa concerteze acordeonista de origine rusa Evelina Petrova si basistul roman Arthur Balogh.

Alexander Balanescu

Balanescu este considerat unul dintre cei mai vizionari violonisti contemporani, dar si un prolific compozitor. Nascut si crescut in Romania, el si-a facut studiile la renumite scoli de muzica din Ierusalim, New York si Londra, oras in care s-a si stabilit. In anii ‘80 a lucrat alaturi de cele mai importante grupuri de muzica ale momentului, in 1979 devenind liderul grupului Michael Nyman cu care a concertat in intreaga lume. A inregistrat si cantat alaturi de Pet Shop Boys, a facut parte din Arditti Quartet si a infiintat Balanescu Quartet, faimos in Europa si Statele Unite.

A avut colaborari cu nume celebre precum John Lurie, Kraftwerk, Michael Nyman, Andy Shepperd, Carla Bley sau Gavin Bryars si a lucrat cu renumiti regizori de film (intre care Peter Greenaway), regizori de teatru, coregrafi sau designeri vestimentari. Compozitor al mai multor coloane sonore, el apare pe genericele filmelor „Angels and Insects" (regia: Philip Haas), Le Poulpe (regia: Guillaume Nicloux), Il Partigiano Johnny (regia: Guido Chiesa), Eisenstein (regia: Renny Bartlett) si, cel mai recent, „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" (regia: Catalin Mitulescu).

Muzica sa se inregistreaza la Mute Records London, casa de discuri cu care lucreaza Depeche Mode si Moby. Printre albumele vandute cu mare succes in Europa se numara: Posessed (Balanescu, Kraftwerk, Byrne - Mute Records, 1992), Luminitza (Balanescu, Connors - Mute Records, 1994), East meets East (Balanescu/Yellow Magic Orchestra - Con-Sipio Records, 1997), Lume-Lume (STAUBGOLD, 2000) sau Maria T (Mute Records, 2005).

In Romania a cunoscut un mare succes cu proiectele Insula alaturi de Ada Milea si Maria T - Balanescu Quartet, iar in urma colaborarii cu Catalin Mitulescu la „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" a primit premiul GOPO 2007 pentru Cea mai buna muzica originala.

Evelina Petrova

Absolventa a sectiei de muzica clasica a Conservatorului din Sankt Petersburg, Evelina Petrova a lucrat impreuna cu legendarul compozitor si trompetist Vyacheslov Guyvoronsky si alaturi de contrabasistul Vladimir Volkov. In 2005 a colaborat cu Jethro Tull, membrii formatiei apreciind ca Evelina este o prezenta marcanta si avangardista in muzica nascuta din traditiile folk.

Muzica sa danseaza printre evocari ale obiceiurilor rusesti, improvizatii sofisticate de jazz si piese inspirate din natura, iar spectacolele sunt briliante, nebunesti, genuine. Primul album solo al Evelinei, Year’s Cycle, este o colectie de cantece care evoca fiecare luna din an, fiecare cu vibratiile si simtirile ei aparte.

Arthur Balogh

Nascut la Timisoara, oras in care a inceput studiul muzicii, Arthur Balogh a absolvit cursurile Universitatii Nationale de Muzica, Bucuresti. La ora actuala el este unul dintre cei mai valorosi contrabasisti de jazz din Romania, concertand in majoritatea capitalelor europene. A colaborat cu muzicieni de marca precum Aura Urziceanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Nicolas Simion (Germania), Eldad Tarmu (Israel) sau Byron Wallen (UK) si are aparitii discografice alaturi de Ansamblul Profil, Analia Selis sau Ioana Mantulescu.